Cei doi inculpați din lotul Beganu – Ceteraș și-au recunoscut vina în fața magistraților și au cerut o judecată mai rapidă, sperând, probabil, și într-o pedeapsă mai blândă. * Acum, ei ar putea fi judecati în regim de urgență de către magistratii Curții de Apel Ploiesti, care au primit și o cerere în acest sens din partea celor doi. *
Inculpații Ștefan Feraru, consilier juridic în Instituția Prefectului, și Lilina Panaete fost secretar al comunei Gura Teghii, și-au recunoscut vina în fața magistraților, ei fiind judecați alături de lotul Beganu într-un dosar ce vizează retrocedarea suspectă a peste 5000 de hectare de pădure la Gura Teghii. Acum, Curtea de Apel trebuie să formuleze un răspuns cererii lor de a fi judecați mai repede. În ședința de ieri, magistrații au decis să amâne pronunțarea:
„Amână pronunţarea asupra cererilor formulate de către părţile civile Erbiceanu Constantin şi Bercu Voica privind luarea măsurilor asiguratorii faţă de inculpaţi, de către inculpaţii Panaete Liliana şi Feraru Ştefan de judecarea lor potrivit procedurii simplificate de recunoaştere a vinovăţiei, respectiv de către apărătorul ales al SRN Silvirom Nawaro GMBH SCS privind rectificarea citativului cu privire la calitatea procesuală a acestei societăţi, la data de 4.02.2016. Amână judecarea cauzei la data de 23.02.2016,orele 13.30”, se arată în încheierea a ședinței de miercuri.