Administrație

Consiliul Județean cumpără două imobile cu 300.000 de euro. Ce destinații au clădirile

În cele două imobile funcționează deja Centrul Militar Județean și Comisia pentru Orientare Școlară. După ce moștenitorii de drept ai caselor au fost puși în posesie de instanțele de judecată, autoritatea județeană a decis să devină proprietar al celor două sedii.CMJ
Zilele trecute, reprezentanţii Consiliului Judeţean Buzău au încheiat demersurile în privinţa achiziţionării imobilelor care găzduiesc Centrul Militar Județean şi Comisia pentru Orientare Şcolară. În urma negocierilor cu proprietarii celor două clădiri, valoarea acestora a fost stabilită la 300.000 de euro. Dacă proiectul de hotărâre legat de achiziţia celor două va fi aprobat, Consiliul Judeţean va efectua plata în două tranşe.
Unul dintre imobile ste situat pe strada Bistriţei, nr. 45, fiind evaluat la 148.534 euro. Clădirea are 400 de metri pătraţi și o curte de 100 de metri, care găzduieşte în prezent Centrul Militar din Buzău. Cel de-al doilea imobil, situat pe strada Pompiliu Ştefu, numărul 1, acolo unde îşi are sediul Comisia pentru Orientare Şcolară, a fost evaluat la 149.000 de euro.
Dacă procedura de achiziţie va fi realizată, conducerea Consiliului Judeţean Buzău îşi propune să acceseze fonduri europene pentru reabilitatea celor două clădiri.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!