Știrile zilei

Copii sechestrați, în Parcul Crâng din Buzău

Dă-le, Doamne, înțelepciune! O polițistă locală aflată în postul de pază de la sediul Urbis-Serv este cercetată disciplinar după ce a ținut doi copii închiși într-o gheretă, pe motiv că au dat mingea în curtea societății.

Întâmplarea a avut loc ieri, în Parcul Crâng din municipiul Buzău. Cei doi copii – în vârstă de opt și, respectiv, nouă ani – se jucau, ieri după-amiază, cu o minge în zona meselor de tenis din apropierea sediului Urbis. La un moment dat, copiii ar fi dat mingea peste gard, în curtea societății din Crâng. Micuții au intrat pentru a-și recupera obiectul distracției, însă ar fi fost prinși de polițista locală care păzea sediul unității.

O martoră a povestit că i-a văzut pe cei doi copii încuiați în ghereta polițistei, țipând și cerând ajutorul trecătorilor. Mămică la rândul ei, femeia i-a cerut socoteală polițistei, dar spune că a fost și ea bruscată.

După o vreme, tatăl unuia dintre copii a ajuns în curtea societății, moment în care cei doi micuți au fost eliberați.

Părinții sunt hotărâți să depună plângere împotriva femeii care le-a sechestrat copiii. La rândul ei, polițista și-a motivat gestul spunând că voia doar să îi legitimeze pe cei mici.

Surse din conducerea Urbis-Serv au confirmat întâmplarea, exprimându-și regretul pentru un astfel de eveniment: „Vrem să îi încurajăm pe cei mici să vină la joacă, nu să îi îndepărtăm sau să îi tragem la răspundere pentru o minge dată în curte. Vom analiza situația și vom dispune măsuri”.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!