Știrile zilei

Cu toată viteza înainte, spre MOARTE

Tinere,

Astăzi îți scriu ție, celui răzvrătit, plictisit de monotonia unei vieți terne, trăite conform unor reguli sociale absurde, pe care le respectă doar proștii.

Îți scriu ție, celui care crede că forța unui bărbat se măsoară în numărul de cai putere de sub capotă, în infracțiunile la regimul rutier sau în abilitatea de a sfida legea, fără a fi prins.

Celui care consideră că a conduce beat sau drogat e adevărata senzație, inaccesibilă idioților care se urcă treji la volan.

Îți scriu ție, celui care crede că viteza te face superior și că toți cei care conduc prudent nu sunt decât niște retardați care îți stau în drum.

Celui care, având o zi mai proastă – cum mai avem cu toții -, își varsă năduful pe mașină, conducând de parcă ar fi singuri pe drumul lor…

Fratele meu,

Știu că ești un om bun. Nici nu ai putea fi altfel, fiindcă așa am fost făcuți toți, de la început. Numai că viața ne-a purtat pașii pe drumuri diferite, iar oamenii de care ne-am înconjurat ne-au influențat deciziile într-un mod cum nu-ți poți imagina.

Așa e, nu ne poate spune nimeni cum să ne trăim viața, însă, oricare ar fi alegerea noastră, ține minte că avem o datorie sfântă: aceea de a ne proteja viața cum putem mai bine. De a fi lângă cei dragi, care ne-au dat viață sau ne-au dăruit copii, lângă cei pentru care însemnăm mult mai mult decât ne putem imagina.

Mașina e o armă. Chiar tu ai putut vedea cum, într-un acces de furie, oamenii au produs adevărate nenorociri în timp ce se aflau la volan.

Mașina nu e un semn al bunăstării, cum bicicleta nu e un indicator al sărăciei. Țin minte că și tu râdeai, mai ieri, de cei care își făceau credit ca să-și cumpere „cinciar”, după care îl împingeau până în PECO, unde îl alimentau cu 30 de lei. Asta în timp ce locuiau cu chirie și abia mai puteau duce ratele.

Știu, poate că în cercul tău n-o să dobândești niciodată recunoaștere socială și statut venind la club cu un Opel, dar…

află că puterea unui om nu constă în ceea ce îi arată lumii, ci în ceea ce ascunde de ea. Că ne naștem pentru a fi fericiți așa cum suntem, nu pentru a ne preface spre a-i mulțumi pe ceilalți. 

Cândva, un prieten mi-a spus că viața e o loterie. Acum ești fericit și petreci, iar în secunda următoare ești într-un sac, dus la morgă, scos și pus într-un sicriu, condus la groapă și, uite-așa, nici nu zici c-ai fost. Viața noastră atârnă de un fir de ață, iar dacă mai tragem și noi de el…

În fine, poate că te-am plictisit, dar vreau să ții minte un lucru: Într-o bună zi, mașina pe care tu o consideri sigură și care te face să te simți puternic te va omorî sau îți va răpi libertatea. 

Pentru că, fără să-ți dai seama, agresivitatea la volan te va conduce pe un drum fără ieșire, iar atunci, doar destinul va decide pentru tine: ÎNCHISOAREA sau…CIMITIRUL.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Dă-i un răspuns lui George Dumitru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!