PoliticăȘtirile zilei

Cum au ajuns taberele din Buzău cu lacătul pe ușă din cauza unei decizii greșite

Un domeniu frumos, acela al taberelor pentru tineret, a fost lăsat de ani buni în coada listei de priorități de mai toate guvernele țării. Unități turistice de o frumusețe aparte, amenajate în mijlocul naturii ocrotitoare, taberele DJST au fost uitate de factorii de decizie, multe dintre ele ajungând în paragină din lipsa finanțării. Și, de parcă neajunsurile sistemului n-ar fi fost suficiente, o decizie neinspirată luată de Ministerul Economiei la sfârșitul anului trecut i-a pus pe responsabilii Direcțiilor de Sport și Tineret în imposibilitatea de a mai deschide taberele.

Anul acesta, numeroase tabere și proiecte naționale au fost tergiversate sau anulate din cauza unei decizii care le interzicea unităților de cazare să mai lucreze cu zilieri. Nimănui nu i-a trecut prin cap atunci că unități turistice sunt considerate și taberele școlare, care au rămas cu lacătul pe ușă până astăzi.

Îndreptarea erorii a venit din partea unui deputat buzoian, care s-a zbătut să readucă normalitatea în acest domeniu:

Potrivit unui comunicat emis de biroul de presă al deputatului Dănuț Păle, Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri a fost modificată de Parlamentul României. Prin acest proiect a fost extinsă la 180 de zile perioada în care zilierii pot presta servicii în domeniile silvic, viticol, pomicol, legumicol, floricol, piscicol, precum și în activitățile de cercetare dezvoltare-inovare din domeniul agricol al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, al institutelor, centrelor și stațiunilor de cercetare-dezvoltare aflate în subordinea sa și al institutelor naționale, al instituțiilor de învățământ agricol și silvic. Până acum, muncitorii din aceste domenii erau limitați la 90 de zile pe an pentru același beneficiar și 120 de zile indiferent de numărul de beneficiari.

Deputatul buzoian social democrat Dănuț Păle, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură industrie alimentară și servicii specifice, comisie coraportoare în cazul acestui proiect legislativ, consideră că adoptarea proiectului este binevenită pentru agricultura, dar și pentru economia românească.

„Avem activități în domenii ca recoltarea de produse forestiere, sau activitățile de după recoltare, domenii în care, de exemplu, sezonul începe în mai și se termină în octombrie. Agenții economici au nevoie de personal pentru o perioadă mai lungă de timp și era necesar să le oferim posibilitatea legală de-și desfășura activitatea în bune condiții. Și zilierii sunt avantajați în acest mod deoarece își vor putea extinde perioada de activitate, impactul social al proiectului fiind unul pozitiv.”- Dănuț Păle

De asemenea, deputatul buzoian a propus în timpul dezbaterii la comisie ca și cei care își desfășoară activitatea conform codului 5520 din Clasificarea activităților din economia națională, tabere de copii organizate de Ministerul Tineretului și Sportului, direct sau prin unitățile din subordinea sa, să poată angaja prestatori de muncă necalificată cu caracter ocazional.

„Participarea copiilor la tabere este un element care contribuie foarte mult la dezvoltarea de comportamente sociale, la acumularea de cunoștințe practice, chiar și la crearea unor amintiri frumoase. Dar, pentru ca aceste tabere, care au caracter sezonier, să funcționeze în parametri optimi este nevoie de personal. De aceea am dorit ca unitățile care organizează tabere să poată angaja zilieri cu ajutorul cărora să își completeze nevoile de forță de muncă.”- Dănuț Păle

Proiectul de Lege a avut o susținere aproape unanimă în Camera Deputaților. A primit 251 de voturi pentru și o singură abținere.

Astfel, taberele de la Poiana Pinului și Arbănași vor putea primi din nou tineri dornici să petreacă timp de calitate în mijlocul naturii, prin participarea la tabere școlare menite să recreeze și să dezvolte diferite abilități.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!