Politică

Daniel Lambru, candidat PSD pentru Consiliul Municipal: „Toate proiectele din programul domnului Toma vor fi realizate”

Face parte din aripa tanara a PSD, este consilier municipal in exercitiu, dar si directorul “Centrului de Urgenţă de zi şi de noapte pentru persoanele adulte fără adăpost” de pe strada Speranţei.
  Există nişte reguli nescrise şi transmise din generaţie în generaţie, reguli care se referă la faptul că tinerii vor să lucreze cu tinerii, să simtă prospeţimea tinereţii. Nu prea te integrezi în acest şablon…
  Se pot spune multe lucruri frumoase despre tineri, sunt plini de energie, ambiţioşi, pliabili pe tendinţele societăţii actuale. Consider că o Lambruechipa poate avea performanţe maxime numai atunci când ea este mixtă, când într-un singur loc se regăsesc oameni valoroşi, bine pregătiţi, tineri plini de energie şi adulţi cu o notabilă experienţă în domeniu.Am avut şansă să lucrez de la o vârstă mai fragedă, să colaborez cu mulţi oameni din diferite categorii sociale de la care am învăţat multe lucruri. Că tânăr poţi reuşi în societate doar dacă te bazezi şi respecţi câteva principii : educaţia continuă, seriozitatea şi muncă asiduă.
  De regulă, oamenii vorbesc despre nevoile lor, mai puţin despre ale altora. Eşti omul care  vorbeşte despre nevoile altora şi despre ce poţi face pentru alţii…
 Cred că ar trebui să-i mulţumim lui Dumnezeu în fiecare zi pentru ceea ce avem, pentru faptul că suntem sănătoşi şi că-i avem pe cei dragi alături de noi. Mă simt onorat să lucrez într-o unitate unde pot ajuta oameni cu nevoi şi probleme foarte grave, cu poveşti de viaţă având un sfârşit tragic şi uneori dramatic. Trebuie să înţelegem, dacă ne dorim o lume mai bună, acea bunătate trebuie să vină de la noi să fim exemple pentru semenii noştrii.
  Cât de atractivă este oferta inginerului Constantin Toma ?
Consider că este singurul candidat înscris în cursa pentru primărie, care ar putea reînnoi imaginea  Municipiului Buzău, având o expertiză serioasă provenită din mediul de afaceri, înzestrat cu viziunea necesară realizării unei dezvoltări socio-economice accelerate. Cu siguranţă proiectele domnului inginer Toma pot contribui la o schimbare pozitivă a urbei noastre.
Un vot pentru domnul Toma constituie un vot pentru un oraş Buzău, revigorat, pentru un oraş mai eficient şi mai capabil în a-şi atinge potenţialul încă neexplorat.
  Care sunt obiectivele pentru acest an ?
 Mai sunt multe de făcut în acest oraş şi pentru oamenii care locuiesc aici. Înainte de a ne stabili obiectivele avem nevoie de o expertiză, de o situaţie exactă a tuturor lucrurilor îndeplinite şi a celor care trebuiesc realizate imediat. Am foarte mare încrede în domnul inginer Toma, în proiectele incluse în programul dumnealui şi în echipa de profesionesti care vor face parte din consiliul municipal. Numai cu astfel de oameni putem realiza proiecte frumoase pe termen scurt şi acţiuni care vor viza o nouă imagine a oraşului nostru de care se vor bucură copiii noştrii.
   Care vor fi beneficiile contabilizate de buzoieni  la finalul primului mandat al inginerului Constantin Toma ?
Tăria de caracter şi tenacitatea sunt două atribute care îi caracterizează acţiunile întreprinse până în acest moment. Fără îndoială dedicaţia dumnealui de a îmbunătăţi şi a dezvoltă cu orice ocazie situaţia inedită a oraşului din care face parte şi de a ajută concetăţenii săi, sunt argumente care-mi garantează că toate proiectele incluse în programul domnului inginer Toma vor fi realizate.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!