Știrile zilei

De ce nu se va amenaja niciodată un sens giratoriu în Bariera Ploiești

Revigorarea zonei denumite generic Bariera Ploiești sau, mai nou, Calea Eroilor a atras după sine noi solicitări și nevoi din partea șoferilor și a agenților economici. Cea mai cerută măsură o reprezintă amenajarea unui sens giratoriu în intersecția Căii Eroilor cu trei bulevarde: Mareșal Alexandru Averescu, Unirii și 1 Decembrie 1918.

Se pare însă că giratoriul mult dorit este un proiect mort din fașă. Motivul – valorile mari de trafic înregistrate în zonă ar da complet peste cap circulația, ducând la blocaje inimaginabile:

„S-a facut un studiu de trafic in zona si timpul de asteptare al autoturismelor ar creste cu 60% in acea intersectie.”, a explicat primarul municipiului Buzău pe un site de sesizări și reclamații.

De altfel, Primăria s-a arătat deschisă oricărei propuneri venite dinspre cetățeni în legătură cu modificările ce ar putea fi aduse în trafic: „Ținem cont de părerea fiecărui buzoian, o analizăm și vedem ce soluții putem găsi.”, a mai transmis edilul.

Bariera Brăilei s-a primenit în primăvara anului 2018, atunci când, în contextului Anului Centenar, Primăria a reconfigurat întreaga zonă. Astfel a luat naștere Calea Eroilor, un proiect de regenerare urbană și culturală organizat în jurul ansamblului Cimitirul Eroilor. Aici funcționează cea mai mare expoziție fotografică în aer liber din România.

Totodată, mediul de afaceri s-a extins proporțional cu dezvoltarea urbană: Kaufland a mai deschis un magazin pe terenul fostei fabrici de lapte, iar Lidl și-a îmbogățit și el portofoliul cu un nou magazin – situat chiar în intersecția din Bariera Ploiești, pe terenul fostei închisori.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

5 Comments

  1. Minciuni, in toata lumea civilizata sensul giratoriu deblocheaza traficul, doar la Buzau ar bloca traficul……….ce sa facem daca Lidl nu trece pe la primar, stam ca prostii la semafor………….

    1. Total gresit Mosescu! Atunci cand traficul atinge anumite cote, mai usor de fluidizat sunt intersectiile semaforizate. Exemplu diferenta dintre timpii de asteptare la sensul giratoriu Carrefour si semafoare bariera Ploiesti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!