Știrile zilei

De unde tot apar cazuri noi de COVID-19 la Buzău

În ultima săptămână, numărul cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 parcă a luat-o razna. În fiecare zi, DSP Buzău raportează noi cazuri. De pildă, numai ieri, la Buzău s-au înregistrat 21 de infectări cu coronavirus.

De unde apar toate aceste cazuri? vă veți întreba. Ei bine, cele mai multe dintre ele sunt depistate în urma testărilor efectuate de laboratoarele sănătății publice românești, însă, de la o vreme, în listă apar și cazuri confirmate de laboratoarele private.

Mai exact, este vorba despre două centre din Buzău care efectuează teste la cerere pacienților care nu se pot testa la stat. Testul costă în jur de 200 de lei, iar rezultatul poate fi primit în cel mult o zi. Cele două laboratoare din Buzău care efectuează teste pentru COVID-19 sunt Synevo și Regina Maria.

Nu mai puțin adevărat este faptul că, în ultima perioadă, și numărul testărilor a crescut, iar ceea ce îi îngrijorează pe medici este procentul de confirmare în continuă creștere. De pildă, dacă acum o lună de zile doi din zece testați erau confirmați, raportul este astăzi mult mai mare.

Conform DSP, în județul Buzău au mai fost confirmate, ieri, 21 cazuri de infectare cu COVID-19. Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 14 și 84 de ani.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!