Articolul zileiȘtirile zilei

Decizie la Trans-Bus: Toate autobuzele din Buzău vor avea aceeași culoare

Aceeași culoare, același confort, aceleași condiții de transport în toate autobuzele. Aceasta pare să fie deviza reprezentanților Trans-Bus, care continuă campania de „rebranding” începută acum patru ani. Toate autobuzele vor fi vopsite în albastru și vor avea imprimat noul logo al companiei.

În Buzău, cele 137 de autobuze ale companiei de transport public de călători au fost achiziționate în etape. După ce „bătrânele” BMC-uri galbene au început să dea semne de oboseală, în curtea companiei au sosit autobuze second-hand olandeze, de culoare albă și roșie. Investițiile au continuat, iar parcul auto s-a îmbogățit cu noi mașini. Așa s-a ajuns ca Trans-Bus să aibă autobuze vopsite în aproape toate culorile curcubeului.

Luna trecută, managerul companiei, inginerul Gică Toader, a decis că este timpul ca toate autobuzele să aibă aceeași culoare: albastru.

Pentru a face economii, operațiunile de curățare și vopsire a tuturor mașinilor au fost efectuate în service-ul propriu:

Dacă am fi externalizat acest serviciu, ne-ar fi costat enorm. Așa că am hotărât să le vopsim chiar noi, în service-ul nostru, mai ales că avem forța de muncă necesară și calificată. Astfel am economisit sume importante, pe care le redirecționăm tot către investiții în autobaza noastră.”, a declarat directorul general al Trans-Bus, ing. Gică Toader.

Acum patru ani, compania Trans-Bus a început un amplu proces de reorganizare și dezvoltare. Din firma care aproape că nu conta pe piața de transport public de călători, Trans-Bus a ajuns lider, devenind între timp și operator regional. Astăzi, parcul auto al companiei conduse de Gică Toader numără 137 de autobuze, dintre care ultimele 13 sosite sunt electrice.

FOTO:

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Un comentariu

  1. S-a dezvoltat Transbus datorita managementului eficient al dlui Toader ?
    Traiasca banii primariei ! Transbus ar intra in faliment fara banii primariei !
    Sper sa le ramana vopsea si pentru cladirea dispeceratului Transbus ! Serios ! Arata jalnic !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: