Știrile zilei

Dosar penal pentru agresiune sexuală | Victima, o fetiță de cinci ani

Anchetatorii buzoieni trebuie să stabilească dacă o fetiță de cinci ani, din Cernătești, a fost sau nu victima unei agresiuni sexuale comise de un consătean în vârstă de 32 de ani.

Pe 19 mai, poliția buzoiană a primit o sesizare din partea unui bărbat din Cernătești, care reclama faptul că fetița lui în vârstă de cinci ani a fost violată. În plângerea depusă, tatăl fetei a relatat că, într-una din serile trecute, a chefuit cu un consătean de 32 de ani. La un moment dat, vizitatorul a spus că merge acasă pentru a aduce un cablu pentru o boxă audio și, ca să nu se plictisească pe drum, a luat-o cu el și pe fetiță.

Pentru că întârziau, concubina bărbatului a pornit către casa tânărului, dar s-a întâlnit cu acesta și cu fetița pe drum. Femeia a intrat la bănuieli când a văzut că bărbatul nu avea niciun cablu asupra sa. Ajunsă acasă, fetița i-ar fi povestit că tânărul care o luase cu el i-a cerut să se dezbrace. Oamenii au anunțat imediat autoritățile, care au demarat o anchetă.

Expertiza medico-legală efectuată asupra micuței nu a relevat urme de violență, însă ancheta continuă. Fetița face parte dintr-o familie dezorganizată, care mai are cinci copii.

Minora a fost luată imediat din familie de către DGASPC Buzău, urmând ca astăzi să fie adusă în centru și sora ei geamănă. Alți patru copii ai familiei locuiesc într-un centru al DGASPC Brașov.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!