Știrile zilei

FOTO: Un militar buzoian va arbora Drapelul României pe cel mai înalt vârf montan din județ

Un militar din Buzău a pornit într-o cursă cu bicicleta spre vârful Penteleu, pentru a arbora Drapelul național pe cel mai înalt punct din județ. El a primit steagul tricolor de la eroul român din Afganistan, plutonierul-adjutant Florinel Enache.

„FLAMURA CEA MARE  TRICOLORĂ A NAŢIUNII ROMÂNE SĂ FLUTURE PE CEL MAI ÎNALT VÂRF DIN JUDEŢUL BUZĂU ÎN SEMN AL CINSTIRII EROILOR BRAVEI ARMATE A 2-A CARE S-AU JERTFIT PENTRU ŢARĂ ŞI POPOR…”, sunt cuvintele pe care eroul român din Afganistan, plutonier-adjutant principal Florinel Enache le-a rostit atunci când a înmânat Drapelul Naţional al României locotenent-colonelului Cristi Mănăilă, care, va parcurge pe bicicletă un traseu simbol (de aproximativ 130 de kilometri), urmând ca în cadrul unei ceremonii militare să se arboreze drapelul încredinţat  pe vârful Penteleu ( cel mai înalt vârf montan din judeţul Buzău),

Totodată, va fi dezvelită şi o placă comemorativă dedicată  cinstirii eroilor români care au plătit tributul de sânge pentru ţară şi neam. Această cursă face parte din suita de manifestări dedicate  aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea Armatei a 2-a.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!