Interviu cu doamna învățătoare Stela Ioniță, despre serile copilăriei la Vintilă Vodă: „Se spuneau glume, se cânta, se dansa. Era multă voie bună!”

Copilăria este, poate, vârsta de care toți oamenii își aduc aminte cu drag. Copii fiind, ne dorim să creștem cât mai repede, dar odată deveniți adulți realizăm ce am pierdut și tânjim după vârsta cea fericită și lipsită de griji a copilăriei.

Doamna învățătoare Stela Ioniță a rămas toată viața printre copii, fiind învățător și mentor pentru numeroase generații care au trecut pe la Școala Gimnazială „Tache și Ecaterina Tocilescu” Vintilă Vodă. Povestește cu mult farmec despre copilăria de altădată, iar în interviul de mai jos puteți citi lucruri interesante despre vârsta fericită a celor deveniți, astăzi, adulți.

Reporter: Ce vă mai amintiți despre copilăria dumneavoastră și despre locurile în care vă petreceați timpul?

Înv. Ioniță Stela: „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea este veselă și nevinovată și, drept vorbind, acesta este adevărul.” – Ion Creangă. Pornesc de la acest adevăr, spunând că îmi amintesc de copilărie și de locul nașterii mele. Data nașterii este 28 februarie 1960. De la mama știu că s-a întâmplat într-o joi, după-amiază, iar afară ningea liniștit, cu fulgi mari și pufoși. M-am născut în casa bunicii mele din satul Smeești. Cea mai mare parte a copilăriei mele am petrecut-o în acest sat, situat la aproximativ 7 km de centrul comunei Vintilă Vodă.

R: Copil fiind și neavând la gadgeturile pe care le au generațiile de azi, presupun că aveați mult timp liber. Cum vă plăcea să vi-l petreceți?

I.S.: Îmi plăcea să petrec timpul cu mama și cu bunica. Ele îmi confecționau păpuși din cârpe, îmi spuneau povești și îmi cântau. De la ele și de alte femei din sat am deprins tainele lucrului de mână. În casa bunicii se organizau șezători, iar femeile torceau, coseau, tricotau. Bunica făcea gogoși și aducea o sticlă de vin de măceșe. În serile de iarnă fierbea țuica și aducea un coșuleț cu mere și pere. Se spuneau glume, se cânta, se dansa, pentru că, de obicei, unul dintre bărbați știa să cânte la fluier sau la vioară. Era multă voie bună!

R: Care erau cei mai buni prieteni ai dumneavoastră ?

I.S.: Eram prietenă cu copiii vecinilor, dar, de obicei, mă jucam cu verii mei. Când timpul era frumos, mergeam cu mielușeii la păscut, aveam grijă de puii de curcă sau ne jucam „de-a v-ați ascunselea” sau mergeam pe un mal nisipos, unde făceam diferite construcții. Iarna mergeam la săniuș, ne jucam prin zăpadă, făceam oameni de zăpadă, ne băteam cu bulgări și ajungeam acasă înghețat, dar tot satul vuia de larma noastră.

R: Copilăria înseamnă joc, voie bună, libertate, inocență, dar mai înseamnă ceva: dulciuri. Chiar așa: Care a fost desertul dumneavoastră preferat în copilărie?

I.S.: Turtele cu magiun și nuci au fost desertul meu preferat în copilărie. Le cocea bunica pe plită, le ungea cu un sirop de zahăr și le punea într-un șervet curat, din bumbac și nu trebuia să mâncăm până nu le termina de copt. Ne spunea că trebuie să așteptăm „să vină baba de la moară” și noi, nerăbdători, ne învârteam în jurul ei și întrebam: „Când vine?” N-a venit niciodată, dar când totul era gata, bunica ne împărțea fiecăruia câte o bucată, începând cu prima turtă coaptă. Târziu am înțeles că era un fel de joc, pentru ca noi să avem răbdare și să respectăm o regulă.

R: Care este cea mai frumoasă amintire legată de copilărie ?

I.S.: Cea mai frumoasă amintire din copilărie este legată de serile în care îl așteptam pe Moș Crăciun. Acesta venea pe orice vreme, bătea la ușă și-mi aducea un brăduț împodobit, încărcat cu dulciuri, câteva hăinuțe, rechizite și câte-o jucărie. Nu pot uita emoția trăită atunci când îi deschideam ușa, îi uram „bun venit”, îl invitam să intre în casă, îi ofeream un scaun, apoi, cu vocea gâtuită, îi recitam o poezie sau îi cântam un cântec. După plecarea lui, în timp ce „observam” darurile, încă îmi mai tremurau mâinile și picioarele…

R: Acum vine întrebarea grea: Făceați boacăne când erați copil?

I.S.: O, da! Nu cred că e copil care să nu fi făcut! Bunica ținea în podul casei poame (mere, pere tăiate feliuțe, înșirate pe ață și puse la uscat, prune vinete, despicate în două și uscate pe gratii de nuiele, prune loșnite (prune grase, uscate pe losniță, la căldură și afumate) și struguri așezați pe ziare, care, cu trecerea timpului, se stafideau. Într-o zi, eu și verii mei ne-am urcat în pod, am tras scara si ne-am ascuns. Am mâncat din tot ce am găsit. Îngrijorată, bunica ne căuta și ne striga, dar noi nu am răspuns. A durat mult până ne-am hotărât, rând pe rând, să coborâm. Mustrarea a fost pe măsura faptei.

R: În încheiere, aș vrea să vă întreb: Dacă ai putea fi din nou copil ați alege să vă retrăiți copilăria de atunci sau să trăiți copilăria din zilele noastre?

I.S.: Dacă m-aș putea întoarce în timp și copil aș mai fi, aș prefera să retrăiesc copilăria mea. Copilăria de azi nu mi se pare potrivită. Tom Stoppard spunea: „Dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată”! Deci, voi păstra mereu copilăria mea.

Interviu consemnat de Petre Andreea, elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială „Tache și Ecaterina Tocilescu” Vintilă Vodă