ReportajȘtirile zilei

REPORTAJ al Cercului de Redacție Presă | Istoria zbuciumată a unui tezaur blestemat: „Cloșca cu puii de aur”

De îndată ce părăsești viața clocotitoare a orașului și apuci printre dealuri, te scaldă, ca-ntr-o uriașă albie, lumina blândă a razelor de soare și a chihlimbarului din vii.  E un sol dur aici, iar văile desenate-n piatră parcă spun o poveste de  demult.

Situat la o distanță de 24 de kilometri de Buzău, satul Pietroasa Mică – o așezare cocoțată pe sprânceana Dealului Istrița – continuă să-i fascineze pe vizitatori cu o istorie zbuciumată, desprinsă parcă din romanele lui James Patterson.

În urmă cu 180 de ani, localnicii Ion Lemnaru şi Stan Avram – socru şi ginere – săpau pe coama unui deal pentru a scoate blocuri de calcar, în zona cunoscută drept Via Ardelenilor. Cioplitul pietrei era îndeletnicirea localnicilor de mii de ani, după cum o arată și toponimul „Pietroasele”, însă nimeni nu s-ar fi așteptat ca cei doi să descopere unul dintre cele mai valoroase tezaure ale României, „Cloșca cu puii de aur”.

„Botezat” astfel de către cei care l-au descoperit, din cauza fibulelor în formă de pasăre, tezaurul a fost scos la lumina zilei în anul 1837. Tumultoasa istorie a lui a generat o adevărată isterie printre căutătorii de comori, poveștile din jurul descoperirii fiind transmise de la o generaţie la alta, ca un imbold pentru pietrarii de azi şi de odinioară de a scormoni în măruntaiele muntelui cu gândul că a mai rămas ceva de găsit de pe urma strămoşilor.

  • Monument ridicat pe locul descoperii comorii.

Fără renumele localității Pietroasele și mai ales fără Internet, turiștii ar căuta acul în carul cu fân încercând să găsească locul în care, în 1837, doi pietrari scoteau la lumină comoara îngropată cu aproape două mii de ani în urmă.

Din centrul comunei, cum urci spre Pietroasa Mică, lăsând Primăria pe stânga, te întâmpină un drum șerpuitor, ce urcă anevoie spre Dealul Istrița. La un moment dat, asfaltul își ia rămas-bun, singurul tovarăș care-ți mai șoptește că ești încă pe drumul cel bun fiind un indicator ce te obligă să virezi la stânga.

De aici, mai mergi 30 de metri pe o uliță ce se termină brusc într-un platou vast, situat parcă deasupra lumii. Ochi să ai să cuprinzi întreaga vale și măreția dealurilor de pe care norii, mai aproape ca oriunde, se agață de cer.

Pe platoul cu pricina, printre mărăcini și vegetație uscată, îți atrage atenția un monument , singurul care mai dă semn că aici s-a descoperit  ceea ce lumea a considerat, vreme de un veac, cea mai mare comoară a Antichității.

  • Vândută pentru echivalentul unei perechi de boi.

Istoria a reținut că antreprenorul albanez Anastase Verussi, poreclit Arnăutul, i-a angajat pe cei doi meşteri pietrari, Ion Lemnaru si Stan Avram – socru şi ginere – să extragă piatră de la poalele Dealului Istriţa, pentru a o folosi la ridicarea zidului Episcopiei Buzăului. După ce au scos câteva blocuri de calcar, Ion Lemnaru şi Stan Avram au descoperit, într-o scobitură, o cutie în care se aflau piesele tezaurului.

Cei doi pietrari au ascuns comoara în podurile caselor, iar după câteva luni au decis să le vândă chiar antreprenorului care îi angajase, Anastase Verussi.

Intrat în posesia tezaurului, după ce s-a învoit să plătească echivalentul în bani al unei perechi de boi, Verussi s-a speriat de mărimea obiectelor de aur și a tăiat cu toporul, în patru, tava de aproape 8 kilograme din aur masiv, în speranța că așa o va putea vinde mai ușor.

Norocul nu-i va surâde nicidecum antreprenorului albanez. El va ajunge să fie șantajat de un arendaş al moşiei Pietroasele, care îi cere  o parte din comoară. Nemulțumit de partea primită, arendașul îl reclamă pe Verussi mai-marilor de la Episcopia Buzăului, iar informația ajunge la urechile domnitorului de atunci, Alexandru Ghica Vodă, care îi poruncește fratelui său, banul Mihalache Ghica, să se ocupe de găsirea comorii şi de aducerea ei la Bucureşti.

Principalii suspecţi au fost imediat ridicaţi pentru anchetare, vecinii şi rudele au fost luaţi la întrebări, iar copiii au fost urecheaţi să spună tot ce ştiu şi să caute tot ce ascunseseră în joacă prin curţile caselor.

Tot ce s-a găsit a fost pus sub sigiliu şi trimis în Capitală. Au fost arestaţi şi cei doi pietrari care au găsit comoara, Verussi, plus un anume Baciu, care ţinuse o vreme comoara ascunsă, fiind atunci arestaţi şi cei doi fii ai celui din urmă.

  • Fibulele, piese de țintar pentru joacă celor mici.

Pentru că nimeni n-a înțeles adevărata valoare a tezaurului, piesele lui au devenit obiecte de joacă pentru cei mici. „S-au jucat copiii țintar cu ele până au aflat autoritățile”, se consemna în presa secolului al XX-lea.

  • Cei care au atins comoara au fost blestemați.

Descoperirea comorii a adus numai necazuri celor care au vrut să o valorifice. Cei ancorați în realitățile vremii au transmis, din generație-n generație, istorii despre blestemele abătute asupra celor care au vrut să se îmbogățească de pe urma comorii.

Nici istoricii nu au ocolit acest mister ce învăluie întregul context al descoperirii comorii:

„În timpul cercetărilor, Ion Lemnaru, sub asprimea măsurilor aplicate de anchetatori, a fost de acord să arate locul unde el şi socrul său au găsit comoara. Adus la Ochiu Boului cu gardienii la spate, era dus pe drumul de la cişmeaua lui Despan spre Poiana Crudului, dar când ajungea în preajma locului descoperirii, în dreptul unui ulm care s-a păstrat până după mijlocul secolului trecut, i se lua graiul, nu mai putea să articuleze niciun cuvânt, i se blocau simţurile, nu putea să facă niciun semn; abia după ce trecea de Poiana Crudului îşi recăpăta glasul şi putinţa de a face semne.  

Repetându-se de mai multe ori această încercare, înainte de ulmul amintit arăta cu degetul un loc în faţa lui, dar când se mişca spre acel loc îşi pierdea din nou glasul, după ce trecea de acel loc arăta în urmă, dar când se întorcea îşi pierdea din nou glasul. (”Tezaurul de la Pietroasa – Cloşca cu puii de aur. Cercetări noi”, autor Eugen Marius Constantinescu).

„Cloșca cu puii de aur” și-a câștigat popularitatea internațională  în urma Marii Expoziții Universale de la Paris, din 1867, atunci când tezaurul a fost restaurat și expus sub supravegherea lui Alexandru Odobescu. Ulterior, Odobescu a publicat monumentala monografie arheologică Le Trésor de Pétrossa (1887-1900)[1].

La sfârșitul lunii noiembrie 1875 a fost furat din Muzeul de Antichități din București. A fost recuperat în 1876, însă colanul cu inscripția a fost deteriorat.

În 1917 a fost trimis în Rusia, împreună cu tot tezaurul național, de unde s-a întors în 1956. Din 1971, cel 10 piese care s-au mai păstrat se află expuse la Muzeul Național de Istorie al României.

  • „Aici, la Pietroasele, inima noastră de piatră s-a schimbat într-o inimă de inimă.”(Nichita Stănescu)

O altă mare avuție a comunei Pietroasele, bine ascunsă în crama Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie, o constituie licoare bahică ce atrage, ca și „Cloșca” de pe deal, căutători de vin bun, minte limpede și voie bună.

Nenumărate personalități au contribuit, prin consemnările lor, la șlefuirea numelui „Pietroasele”, această vedetă răsfățată a podgoriilor românești, care a dat parfumata Tămâioasă Românească renumită în toată lumea.


Reportaj realizat de elevii Cercului de Redacție Presă / Radio-TV din cadrul Palatului Copiilor Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Un comentariu

  1. – tinerii interesați de cunoaștere ar trebui să afle că antichitățile nu au fost găsite în acel loc; mai mult, că patera este un obiect de cult creștin (cuprinde simboluri cu valențe creștine: un pește, arbori, viță de vie, rodii, etc.); ba mai mult, că patera este un document criptic care cuprinde, clauzele unui tratat special de alianță a sciților nord-dunăreni cu imperiul roman și un calendar creștin (ar fi primul calendar creștin cunoscut în lume); context în care aflarea apartenenței obiectelor, uzul lor dar, mai ales, împrejurările în care au ajuns în locul în care au fost găsite este importantă pentru istoria locului; (repetarea aberației conf căreia tezaurul poartă un blestem este dezonorantă – mai ales pt un dr. în arheologie?!);

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button