Sport Știrile zilei

„Lunetistul” Dinu vrea să dea de pământ cu africanul Makimana!

Pugilistul buzoian de categorie supergrea Bogdan Dinu urcă din nou în ring, într-o gala organizată, astăzi, la Plovdiv (Bulgaria). Dinu va boxa cu sud-africanul Makimana, pugilist în vârstă de 41 de ani.

Oferta venită pe adresa lui Bogdan Dinu este tocmai de la firma care îl manageriază pe Kubrat Pulev, greul bulgar care l-a trimis la podea pe buzoian, în luna martie. Partida de revenire a buzoianului este parte a unei gale desfășurate la Plovdiv pe 14 decembrie.

Oferta venită de la sud de Dunăre nu-l găsește nepregătit pe Dinu, boxerul buzoian fiind complet recuperat, după accidentare. De altfel, pugilistul chiar își dorea un meci de revenire.

Dacă lucrurile vor merge bine, Dinu va pleca să se pregătească pentru o eventuală revanșă cu Pulev, peste ocean, în Las Vegas. Buzoianul a mai efectuat acum un an un stagiu de pregătire chiar la centrul de excelență al lui Floyd Mayweather JR.

Pe 23 martie, Dinu pierdea prin Knock Out tehnic în fața lui Pulev, după ce bulgarului i-au fost tolerate  mai multe lovituri nepermise de regulament. Presa de specialitate de peste ocean a scris, la finele partidei, că în ciuda victoriei, meciul din Costa Mesa va rămâne ca o pată neagră, în CV-ul campionului bulgar.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Adaugă un comentariu

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Statistici T5