Politică

Marcel Ciolacu, alături de premierul Ciucă și de președintele Parlamentului Republicii Moldova, la spectacolul dedicat Zilei Culturii Naţionale

Preşedintele PSD și al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a participat, duminică seară, alături de premierul Nicolae Ciucă şi de preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, la spectacolul dedicat Zilei Culturii Naţionale, desfăşurat la Opera Naţională Bucureşti.

La eveniment au participat și miniştrii Lucian Romaşcanu, Adrian Câciu, Cătălin Predoiu, Petre Daea, Alexandru Rafila, precum şi prefectul Capitalei, Toni Greblă şi consilierul prezidenţial Sergiu Nistor. Conform PS News, în sală au fost prezenți și membri ai administraţiei Prezidenţiale, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi parlamentari.

Va fi o seară mai specială, nu va fi o seară dedicată simfoniei, muzicii clasice. Va fi o seară dedicată muzicii frumoase de dincolo şi de dincoace de Prut. Nu ne-am dez-unit niciodată. Cultura română a fost aceeaşi, indiferent de cine şi când s-a jucat cu creionul pe o hartă, aşa că suntem împreună toţi cei care trăim în limba română. Sperăm ca la anul, dacă lucrurile se vor aşeza, să avem aici, cu ocazia acestei sărbători, şi oameni din Ucraina, şi români din Ucraina, şi români din Voivodina, din Timoc şi aşa mai departe.”, a spus ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, în debutul evenimentului.

Spectacolul este susţinut de Corul şi Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, dirijor – Daniel Jinga. Artiştii prezenţi la evenimentul organizat de Ministerul Culturii sunt: Nicu Alifantis & Simphonicu, Vali Boghean Band, Ansamblul Anton Pann, Maia Morgenstern, Lari Georgescu, Marius Bodochi, Angela Ciobanu, Diana Decuseară, Dan Melnic, Alexandru Pleşca, regizor fiind Petru Hadârcă.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!