Știrile zilei

Mărturie din infern: „Dacă semnam foaia, acum eram mort!”

Mărturii cutremurătoare, ale unui buzoian în vârstă de 25 de ani, internat în odiosul salon 206 de la spitalul Săpoca. În exclusivitate pentru ReporterBuzoian.ro, tânărul a povestit detalii șocante despre cum se desfășoară activitatea în spitalul buzoian.

Vlăduț Ț. a fost internat pe secția de neurologie a spitalului Săpoca pe data de 3 august 2019. Pe 13 august, bărbatul – care suferă de scleroză multiplă – a fost mutat fără niciun motiv pe secția de psihiatrie a aceleiași unități medicale. Vlăduț a nimerit fără voia lui chiar în salonul 206, cel în care, în data de 15 august, avea să fie internat odiosul criminal al celor patru pacienți.

Pus să semneze fișa de internare la psihiatrie, Vlăduț a refuzat, neavând niciun motiv să stea internat în această secție. Pentru că a refuzat – mai povestește spune băiatul -, a fost luat pe sus de personalul medical și dus în camera de izolare.

Tânărul nu se poate ridica nici măcar în șezut, fiind ținutit într-un cărucior cu rotile:

„Daca semnam foaia, acum eram mort. Dar pentru că am refuzat, m-au dus la izolare. Izolarea este o cameră de 2/2, încuiată, fără ferestre, plină de mucegai și cu un singur pat. Două ore m-au ținut acolo, până au venit părinții să mă ia acasă.”, povestește Vlăduț.

Băiatul mai spune că noaptea bate vântul pe holurile spitalului și că nimeni nu avea cum să prevină fapta de azi-noapte:

„Noaptea toată lumea doarme. Orice poate face ce vrea, pentru că toți sunt la somn..Pe hol e doar un bec de veghe și cam atât..”.

Despre criminal, pe care l-a cunoscut, Vlăduț a povestit că părea un om liniștit, al cărui comportament nu părea să anunțe nimic din ceea ce avea să se întâmple.

De cealaltă parte, reprezentanții spitalului infirmă varianta bărbatului, potrivit căreia acesta ar fi petrecut douo ore la izolare. Ei susțin că l-au mutat pe Vlăduț de pe neurologie pentru că încheiase recuperarea și, cum părinții refuzau să îl ia acasă, i-au găsit un loc liber într-un salon de pe psihiatrie.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!