Din Buzău

Mirajul plopilor energetici le-a adus dosare penale

Trei bărbați cu vârste cuprinse între 29 și 34 de ani, din comuna buzoiană Cilibia, s-au ales cu dosare penale pentru că, în loc să  planteze cei 2000 de plopi energetici dați de societate, aceștia i-au luat acasă.energia fuz, green energy bio massza konferencia pojan

Oamenii legii au fost cei care au descoperit dispariția puieților de pe un teren situat în extravilanul satului Cilibia – Gară,  în timpul unui control de rutină. Plopii  energetici aparțineau unei societăți comerciale.

Verificărilor efectuate de polițiști au scos la iveală că făptașii ar fi trei indivizi din localitate. Oamenii legii au mai stabilit că cele trei persoane ar fi acționat în ziua de 6 iulie, când i-au și vândut unui consătean.

Recuperați de polițiști, puieții au fost predați reprezentanților societății păgubite, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiștii din cadrul Postului de poliție comunal Cilibia.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!