Știrile zilei

Moarte în pădure | Vinovatul, descoperit după aproape opt luni

În luna august a anului trecut, un covăsnean de 36 de ani își pierdea viața într-o pădure din zona Gura Teghii, doborât de un arbore în cădere. Moartea a fost cauzată de coordonarea defectuoasă a lucrărilor, iar anchetatorii aveau să descopere numeroase nereguli care au dus, finalmente, la moartea unui om.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Buzău, ieri, poliţiştii Biroului pentru Protejarea Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, un bărbat de 55 de ani, din Covasna pentru ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Din cercetări a reieşit că, la data de 8 august 2023, în calitate de administrator la o societate cu profil de exploatare forestieră, ar fi coordonat în mod defectuos lucrările autorizate, într-un parchet din extravilanul comunei Gura Teghii, în sensul în care nu ar fi luat măsuri de delimitare și semnalizare a locului în care se efectua exploatarea forestieră.

În acest context, prin manipularea necorespunzătoare a unui excavator de către un alt angajat, la îndrumările bărbatului de 55 de ani, ar fi doborât un arbore. În cădere, arborele ar fi surprins şi accidentat mortal un bărbat de 36 de ani, din Covasna.

În continuarea cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, la data producerii evenimentului, bărbatul care ar fi manipulat excavatorul nu ar fi fost angajat cu îndeplinirea condiţiilor legale, nu ar fi avut calificare şi nici instruirea specifică obligatorie pe linie de sănătate şi securitate în muncă.

  • L-a angajat după ce omul a murit.

Ulterior, bărbatul cercetat ar fi determinat un tânăr de 25 de ani, din Covasna, să întocmească retroactiv contractul individual de muncă şi o fişă de instruire pe linie de sănătate şi securitate în muncă pe numele persoanei care ar fi manevrat utilajul de exploatare. Documentele ar fi fost antedatate, în scopul de a crea aparenţa că bărbatul era angajat la data incidentului.

Bărbatul de 55 de ani urmează a fi prezentat astăzi parchetului cu propunere de sesizare a instanţei în vederea arestării preventive şi, faţă de tânărul de 25 de ani, procurorul de caz a dispus continuarea cercetărilor sub măsura controlului judiciar.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!