Știrile zilei

O instituție din Buzău cere ajutorul: „În acest moment de cumpănă…”

Staţiunea de Cercetare, Dezvoltare Legumicolă (SCDL) Buzău solicită ajutorul buzoienilor, după ce un Plan Urbanistic Zonal lansat în dezbatere publică de Primăria Municipiului Buzău ar afecta serios activitatea instituției. Reprezentanții SCDL se tem că terenurile pe care fac cercetare în legumicultură ar putea fi traversate de șosele, punând în pericol activitatea de cercetare şi conservare.

Totul a început cu o postare pe Facebook a reprezentanților SCDL Buzău care, zilele trecute, au participat la o dezbatere publică legată de noul PUZ implementat de Primăria Buzău. Acesta ar presupune construirea de noi drumuri de acces cu mașina dinspre Aleea Sporturilor înspre Mărăcineni, însă ele ar traversa stațiunea, împărțind terenurile inutil și îngreunând munca specialiștilor de aici.

Ei nu își imaginează cum ar putea continua activitatea de cercetare pe terenurile actuale, în condițiile în care SCDL ar urma să fie traversată de cel puțin trei drumuri:

În data de 18 martie am participat la dezbaterea publică la primărie. Cu stupoare am constatat, primind o adresă din partea Primăriei Buzău anterior, că unitatea noastră va fi traversată de cel puțin trei drumuri prin centrul unității, ceea ce face absolut imposibilă desfășurarea activității de cercetare.

Nu poți să traversezi o autostradă să te duci să-ți controlezi experimentele, să montezi experimente, să asiguri securitatea experimentărilor, nu mai vorbim de poluare, de poligonul ecologic care există în zonă, nu va mai putea fi vorba despre nimic de genul ăsta, ca să nu mai spunem de producerea de semințe de care unitatea noastră este responsabilă la peste 110 soiuri.” a precizat Floarea Burnichi, cercetător la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, pentru Șansa News.

Reprezentanții stațiunii au lansat un apel public prin care cer sprijinul buzoienilor în vederea stopării proiectului care ar diviza terenurile în mod inutil:

Mesaj de interes public ❗❗❗
Luni, #18martie2024, la Primăria orașului Buzău, s-a desfășurat o dezbatere de o importanță capitală pentru viitorul comunității și al cercetării naționale: discuția despre Planul Urbanistic Zonal „CONSTRUIRE ANSAMBLU IMOBILIAR MIXT”. Situat pe terenul cu numărul cadastral #71312, acest plan sugerează dezvoltări care riscă să ne afecteze profund activitatea de cercetare și conservare. 🥹
#Noi, ca păstrători ai unui tezaur cu peste 100 de soiuri, colecții de mii de plante legumicole 🍅, floricole🌸, aromatice💮, medicinale 🏵️ și cel mai mare producător de #semințe de legume #românești din țară, am exprimat o poziție fermă împotriva propunerii de a #adăuga mai multe #drumuri suplimentare. Aceste noi căi de acces ar #împărți inutil stațiunea noastră de cercetare, punând în #pericol nu doar echilibrul ecosistemului local, ci și munca noastră de conservare a #patrimoniului legumicol al României.
Reflectând la cuvintele inspiratoare ale lui Mahatma Gandhi, „Pământul oferă suficient pentru nevoile fiecăruia, dar nu și pentru lăcomia omului”, noi #pledăm pentru o abordare care respectă și #protejează valorile noastre #naturale și #istorice. Este crucial să înțelegem că #dezvoltarea urbană nu trebuie să se realizeze prin #sacrificarea acestui patrimoniu inestimabil.
Viziunea noastră este una a unui #Buzău care avansează nu prin constrângerea spațiului natural, ci prin #armonizarea dezvoltării cu conservarea. Dorim să subliniem că munca noastră de #cercetare și de #conservare depășește simplele activități academice; ea reprezintă o dedicație profundă față de viitorul #sustenabil al comunității și al țării noastre.
📣 Facem #apel la toți cei implicați – de la #cetățeni, la #autoritățile municipale și la colegii din domeniul #urbanismului – să #recunoască importanța esențială a lucrării noastre.
Împreună, să găsim o cale care să respecte și să valorifice atât #dezvoltarea urbană, cât și #patrimoniul verde al Buzăului, asigurându-ne că orașul nostru rămâne un loc vibrant, #sănătos și plin de speranță pentru toate #generațiile viitoare.
În acest moment de #cumpănă 🥲, apelul nostru se îndreaptă către fiecare #inimă care bate în ritmul profund al Buzăului: să ne #unim forțele și să privim împreună spre un viitor în care #dezvoltarea orașului și #cercetarea merg mână în mână. Să #nu permitem ca drumurile propuse să divizeze nu doar terenul nostru de cercetare, ci și spiritul comunității noastre. Este mai mult decât un apel la acțiune; este un strigăt pentru #salvarea unei părți esențiale din sufletul orașului nostru.
Fiecare #voce contează. Fie că veți vorbi, veți scrie, veți participa la dezbateri sau pur și simplu veți distribui această postare, fiecare #gest ne apropie de victoria comună asupra #indiferenței.
Haideți să fim vocea care nu doar că rezonează prin ecourile orașului nostru, dar care #modelează viitorul lui. Să ne asigurăm că Buzăul rămâne un exemplu de #echilibru între #nevoile prezentului și #responsabilitatea față de viitor.
Pentru un Buzău verde, sănătos și plin de speranță, vă îndemn să stați alături de noi. Pentru că împreună, suntem mai puternici. Împreună, putem să scriem următorul capitol în povestea orașului nostru, unul care să fie mândru nu doar de clădirile sale, ci și de parcurile, grădinile și câmpiile sale înfloritoare.
🆘🆘🆘🆘🆘🆘🆘🆘🆘🆘🆘🆘 #legumeletraditionalesuntamenintate #cercetare #protejaticercetarea #impreunareusim #unitipentruSCDL #salvatilegumeleromanesti” au scris reprezentanții SCDL pe Facebook.

De cealaltă parte, reprezentanții municipalității transmit că îngrijorările cercetătorilor de la SCDL ar fi nejustificate, deoarece planul propus de arhitecți nu va fi pus în aplicare niciodată, tocmai pentru că ar afecta unitatea buzoiană.

Cum o dai, nu-i bine!

Am citit, cu mâhnire mărturisesc, o postare scrisă de Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău referitoare la intenția Primăriei de a le afecta activitatea prin aprobarea unui PUZ in Tarlaua 32. Primăria Buzau a fost întodeauna un partener al Stațiunii si nu înțeleg interesul de a lansa pe Facebook o falsă problemă, deși puteau verifica la sursă stadiul acelui Plan Urbanistic Zonal propus de arhitecți.

De fapt, într-un oraș sufocat de numărul mare al autoturismelor, specialiștii în urbanism au propus un bulevard în continuarea Aleii Sporturilor, ce ar traversa toată zona de nord spre Podul Mărăcineni! În fapt o idee mai veche care ar rezolva tot traficul din zona comercială Unirii Nord și ieșirea din oraș spre Moldova. Asta propun urbaniștii. În fapt este o soluție excelentă pentru descongestionarea traficului, dar acest lucru nu este posibil pentru că ar fragmenta terenurile de cercetare ale Stațiunii. Nu dorește nimeni acest lucru și l-am asigurat de acest aspect pe dl director Vlad, a fost doar o propunere în etapa dezbaterii publice. Forma finală a rețelei de drumuri propuse pentru Tarlaua 32 și 34, va ocoli terenurile Stațiunii!

Vom veni cu soluții în zona adiacentă pentru crearea drumurilor de acces! În fotografii aveți toate detaliile din PUZ pentru a clarifica acest aspect!” a scris viceprimarul Ionuț Apostu pe facebook.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Don Primarele in ultimi 2-3 ani de când Buzăul are ceva bani de investit, lucrările o cam dau in bara(stadionul de atletis unde nu vezi pe nimeni,asfaltarea buzoiana, piste de biciclete, sensul giratoriu de la Dragaica, park/ride ul fara utilitate, viitoarele 8 blocuri din Crang) Acum că va ti pus în cap sa dați aprobări sa se desființeze ceva ce este unic în țară nu mai mira pe nimeni. SCDR ul trage un semnal de alarmă și lumea nu baga de seama.Mai luați o pauza cu tot felul de activități pt. imobiliare. Se poarta dar sa mai luam și o gura de oxigen. O fi ultima strigare înainte de schimbarea din vara

  2. Măi băieți, când psd umblă cu pachete în Simileasca și Primăverii dar nimeni nu vede nimic, cum este? În ambele cartiere sunt și grădinari. Nu credeți că a venit vremea să mai votați și altfel?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!