EconomicȘtirile zilei

Percheziții de amploare, miercuri dimineață

La această oră, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Rm. Sărat și a secțiilor arondate, împreună cu procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău și Râmnicu — Sărat, efectuează 15 percheziții la societățile și domiciliile unor persoane bănuite de înșelăciune și evaziune fiscală cu produse achiziționate din spațiul intracomunitar.

Perchezițiile au loc în localitățile Râmnicu – Sărat și Râmnicelu, din județul Buzău. Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie 2015 – septembrie 2016, persoanele bănuite ar fi achiziționat, prin intermediul a 3 societăți comerciale, produse agroalimentare din spațiul intracomunitar, mai ales usturoi din Spania și Olanda, dar și fasole din Egipt, neachitând contravaloarea acestora și sustragându-se de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat în vederea obținerii unor beneficii materiale substanțiale. În baza facturilor fictive de achiziții emise de cele 3 firme, persoanele bănuite ar fi prejudiciat firmele păgubite și bugetul de stat cu peste 2.000.000 de lei. 11 mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri.

Totodată, activitatea este sprijinită de luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!