Știrile zilei

PERICOLUL podului de tuburi de la Vadu Pașii | Detaliul NEȘTIUT

Din momentul închiderii pentru reparații a podului de la Mărăcineni, șoferii care tranzitează zona au căutat o alternativă rutieră pentru evitarea aglomerației. Soluția a fost găsită rapid la câțiva kilometri în aval, pe podul de tuburi de la Vadu Pașii.

Ce nu știu însă mulți dintre șoferii care aleg această rută ocolitoare este că ea reprezintă doar un drum tehnologic al balastierei din zonă, care ar trebui să fie ținut închis circulației publice:

„Acesta nu este nicidecum un drum public, ci un drum tehnologic, de exploatație, care, în principiu, ar trebui folosit doar de cei de la balastieră. Orice eveniment produs acolo nu se supune regulilor instituite pe drumurile publice, fiind o zonă privată.”, ne-a explicat o voce avizată din rândul drumarilor.

Astfel, cel puțin teoretic, pe drumul care include podul de tuburi poți circula cu ce vrei și cum vrei, fără să ai nevoie, de exemplu, de permis de conducere pentru o anumită categorie de vehicule. Pericolele care pândesc aici sunt mari, însă autoritățile par să nu ia în seamă acest lucru:

O autocisternă încărcată cu 33 de tone de motorină a rămas aseară blocată pe podul de tuburi, fiind la un pas să cadă în râul Buzău. Totul a avut loc în contextul în care poliția, de pildă, nu putea interveni, nefiind vorba despre un drum public.

În schimb, pentru a mai reduce din aglomerația din zona podului de la Mărăcineni, autoritățile încurajează, prin diferite medii, circulația pe acest pod de tuburi care este luat de apă la fiecare viitură.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!