PoliticăȘtirile zilei

Președintele Camerei Deputaților, mesaj de ultimă oră

Proaspăt ales președinte al Camerei Deputaților, liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care vorbește despre prioritățile mandatului său. 

Liderul social-democrat vorbește despre nevoia îmbunătățirii legislației în domeniul absorbției fondurilor europene și despre centrarea atenției pe agenda cetățeanului, și nu pe interesul unei singure persoane.

Președintele Camerei Deputaților admite că partidul său a plătit un preț corect în alegeri pentru greșelile făcute în ultima perioadă, da că modul de lucru se va schimba, iar conducerea Camerei se va consulta cu celelalte partide și va avea un dialog cu celelalte instituții fundamentale ale statului.

Iată mesajul președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, ales astăzi cu 176 de voturi:

„Am acceptat funcția de președinte al Camerei Deputaților, pentru că această guvernare are nevoie de stabilitate în Parlament. Țara trebuie guvernată și niciun partid din opoziție nu a dorit în mod real să își asume această responsabilitate.

Parlamentul trebuie să susțină la nivel legislativ programul guvernului. Avem rezultate bune în economie și ele trebuie să continue. Am plătit prețul corect în aceste alegeri pentru greșelile făcute în trecut și trebuie să trecem într-o nouă etapă. De aceea, mă voi consulta cu toți colegii parlamentari, cu șefii de comisii și ne vom concentra strict pe agenda cetățeanului și nu pe agenda personală a cuiva: îmbunătățirea legislației în domeniul absorbției fondurilor europene, flexibilizarea procedurilor la licitațiile pe infrastructură sau codul administrativ.

Atâta timp cât voi ocupa această funcție mă voi consulta cu toate partidele politice și voi avea un dialog cu celelalte instituții fundamentale ale statului. În Parlament a existat mereu aceasta cutumă prin care puterea are un dialog constant cu opoziția. Am văzut ce se întâmplă atunci când puterea este concentrată într-o singură mână și deciziile sunt impuse prin forță. Acest mod de a face politică trebuie să dispară.  Acestea sunt prioritățile mele pentru perioada următoare!”

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!