Știrile zilei

Fake-news despre barajul Siriu | Prefectura, informare de ultimă oră

O știre apărută în mediul online a semănat panică printre internauți. Informația făcea referire la faptul că barajul de la Siriu este pe cale să „spulbere localități și o capitală de juedț cu 200.000 de locuitori”. Prefectura Buzău i-a sfătuit pe cetățeni să se informeze din surse credibile, luând totodată poziție față de știrea apărută și formulând un punct de vedere:

„Prefectul Județului Buzău, doamna Carmen Ichim, a luat act de apariția în mediul online a unui material de presă publicat de o agenție de știri din București și care face referire la un risc iminent al ruperii Barajului Siriu, solicitând un punct de vedere din partea Administrației Bazinale de Apă Buzău-Ialomița cu privire la informațiile vehiculate.

Pentru corecta informare a opiniei publice, ABA Buzău-Ialomița face următoarele precizări:

– Barajul Siriu este realizat din materiale locale cu umpluturi de tip zonat și nucleu central de argilă, având o alcătuire constructivă în acord cu practica inginerească în domeniu, și a fost pus în funcțiune în prima etapă în anul 1988, aflându-se în continuare în faza de umplere experimentală;

– proiectarea obiectivului a ținut cont de calculele de rezistență și stabilitate în regim static și pentru solicitarea la cutremur, amenajarea hidrotehnică dispunând de un sistem de exploatare și urmărire a comportării în timp, conform prevederilor legale în domeniul siguranței barajelor;

– toate măsurătorile cuprinse în sistemul de monitorizare și control pun în evidență o comportare structurală normală a barajului, iar după ultima expertiză tehnică efectuată în anul 2015, a fost emisă o autorizație de funcționare în condiții de siguranță valabilă până în noiembrie 2020;

– Barajul Siriu dispune de un seismometru de scurtă perioadă (geofon) și o stație seismică analogică, urmând să fie echipat cu o stație seismică digitală și 4 accelerografe. Rezultatele monitorizării seismice sunt analizate și interpretate de către o firmă specializată;

– siguranța Barajului Siriu se află permanent în atenția specialiștilor ABA Buzău-Ialomița care elaborează anual rapoarte cu privire la comportarea în exploatare și rezultatele expertizelor legate de siguranța în exploatare a obiectivului.

Ca urmare, prefectul Carmen Ichim recomandă celor care redactează sau contribuie la propagarea în spațiul public a unor astfel de ”informații” să se documenteze apelând la surse oficiale, pentru a evita inducerea nejustificată a unei stări de teamă și nesiguranță în rândul cetățenilor

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!