La 31 de ani de la revoluția care a pus capăt regimului comunist, România se confruntă cu restricții fără precedent, impuse de contextul pandemic actual. Parcă niciodată, în aceste trei decenii, orașele n-au fost mai pustii de sărbători, parcă niciodată noi n-am fost atât de triști și de goi în ajunul Nașterii Domnului.
Virusul parșiv, care ne-a răpit atâția oameni dragi, a schimbat toate regulile jocului. Ca o prelungire a odioasei porunci „Tovarăși, așezați-vă liniștiți la locurile voastre!”, românilor și celor mai mulți europeni li s-a spus să stea în case. Să aștepte, așa cum așteptau miile de suflete de pe Titanic, izbăvirea care avea să nu mai vină niciodată..
Economia se prăbușește, țara fierbe, iar oamenii, mai abandonați ca oricând, rămân să se aline tot cu Dumnezeu, cu acela pe care noua clasă politică îl înfierează mai ceva decât înfierau comuniștii anilor ’50 burghezo-moșierimea.
În perioada în care colindele alinau suflete la târgurile de Crăciun, orașele noastre cântă, parcă, un marș funebru. Oamenii se duc doar unde au treabă, rezolvă ce au de rezolvat și merg țintă acasă, acolo unde se simt în siguranță.
Când ați văzut ultima oară pe stradă un om zâmbind? Am început să merg mai des pe jos prin Buzău și – cred că așa e în toate orașele – oamenii poartă pe chip pecetea tristeții, a resemnării, dar a eternei griji.
Ca la înmormântarea înc-a unui an, vom sta în casă și de aceste sărbători. La Buzău, autoritățile au făcut cât le-a permis legea: iluminat festiv pe străzi, decorațiuni în Piața Daciei și mai multe luminițe în zone „gri”. Nu vom avea însă Orășelul Copiilor, Târg de Crăciun, foc de artificii sau spectacol de Revelion.
Românii n-au trăit toată viața lor la Disneyland, ca să vină acum cineva și să-i sperie cu anunțul că trenul fericirii mai întârzie. Vor sta liniștiți acasă, iar de sărbători, când toate grijile și neîmplinirile se topesc în speranța unui an mai bun, își vor spune că va veni din nou o vreme când soarele va răsări pe strada lor și tot ce a fost rău va dispărea!..
