Politică

Sunteți de acord?

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, insistă ca Executivul condus de Ludovic Orban să pună în aplicare legea dublării alocațiilor copiilor, aprobată astăzi pentru a doua oară de către Parlament. Reamintim că după cea dintâi aprobare, guvernul PNL a amânat punerea în aplicare a legii până la 1 august 2020.

Într-o conferință de presă susținută la sediul Camerei Deputaților, liderul social-democrat a anunțat că legislativul a aprobat din nou legea dublării alocațiilor copiilor, de la 150 la 300 de lei, însă se arată circumspect în privința punerii ei în aplicare de guvernul Orban.

Motivele au legătură cu faptul că, la începutul anului, Executivul a prorogat termenul de intrare în vigoare a legii, deși, în trecut, liberalii erau cei care se băteau cu cărămida-n piept pe subiectul măririi alocațiilor. Acum au avut mingea la fileu, dar au renunțat la ea, amânând termenul de punere în aplicare.

Marcel Ciolacu a identificat și sursa bugetară pentru mărirea alocațiilor: pensiile speciale. Președintele Camerei Deputaților, unul dintre susținătorii eliminării pensiilor speciale, a dat asigurări că va asigura publicarea de îndată în Monitorul Oficial a ordonanței de urgență privind ELIMINAREA pensiilor speciale.

Declarațiile președintelui Marcel Ciolacu, în materialul de mai jos (min. 15:40):

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!