Știrile zilei

Val de acuzații, la adresa firmei care reabilitează DJ 203K

Ploile din ultima vreme le-au dat mari bătăi de cap locuitorilor din zona de deal și munte a Buzăului, dar a fost, totodată, și un test important pentru cea mai mare lucrare de reabilitare a infrastructurii rutiere din județ.

Pe DJ 203K, tronsonul cuprins între Mărăcineni și Podu Muncii, apa căzută în cantități mari s-a dovedit un test prea dificil. Însuși prefectul județului a transmis că rigolele recent construite nu au panta necesară, motiv pentru care numeroase gospodării din Cernătești și Beceni au fost inundate.

Acuzații la adresa firmei Oyl Company Holding vin acum și dinspre unii locuitori ai comunei Săpoca. Aici, susține o localnică, rigolele au fost prost executate încă din capul locului, iar oamenii au ieșit să protesteze. Săptămâna trecută lucrarea ar fi fost sistată, însă constructorul a găsit de cuviință nu să remedieze greșeala, ci să acopere cu moloz șanțul săpat.

Rezultatul se poate vedea în imagini. Precipitațiile abundente și-au spus cuvântul, iar curțile s-au inundat la scurt timp.

Ca de fiecare dată, administrația locală a rămas să rezolve problema oamenilor care nu au avut la cine să apeleze în primă fază. Primăria a trimis un excavator, care a rezolvat parțial acest neajuns, în vreme ce reclamațiile oamenilor au curs către Consiliul Județean și Instituția Prefectului..

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

4 comentarii

  1. Lucrarea e făcută prin fonduri europene, faceți reclamație la Bruxelles, ii arde de nu se văd, s.au învățat hoți și dacă ii lasam ne vor fura mereu. Podiștile din fața porților turnate din ciment de foarte proasta calitate s.au sfărâmat deja, gropi exista peste tot, podurile acelea mici sunt executate în 2..3 ani…bătaia de joc e maximă…ultimul strat de asfalt va fi turnat abia peste 1 an…daca va mai fi…pușcăria e aproape ptr acești nemernici

  2. Lucrarea este atat de bine executata, incat asfaltul deja incepe sa se crape si sa faca gropi. Sunt diferente de nivel si pe asfalt, in functie de etapele asfaltarilor, iesirile spre strazile secundare nu sunt uniformizate, au inceput sa sape santurile de scurgere dupa ce au asfaltat, asa ca au taiat si excavat drumul asfaltat ca sa ingroape tuburile, santurile deja acoperite au mari denivelari si nu sunt semnalizate corespunzator asa ca noaptea ai mari sanse sa iesi in santurile laterale. Podurile au fost incepute de acum 2 ani, inca nu au fost finalizate. Concluzia drumului de la Cernatesti: de 2 ani ne stricam masinile pe acest drum. Reparatia de anul acesta a masini a costat 2000 lei, planetare, bucse si alte bielete. La anul ma astept la fel cu tot asfaltul proaspat turnat….capcanele sunt mult prea dese! Bomboana de pe coliva, sunt semafoarele ….astfel ca un drum de 20-25 de minute a ajuns sa fie parcurs in 45-55 min, in functie de cat de norocos esti! (ma simt ca in capitala … capitala lucrarilor slab executate!)

    Drumul de la Vadu Pasii, executat de aceeasi firma: inceputul a fost promitator, acum drumul vechi a ajuns in stare deplorabila, drumul neasfaltat ( in lucru, sa zicem), a creat cratere imense, care distrug masina la fiecare trecere. Daca lasi drumul neasfaltat toata iarna si primavara…periodic treci cu un buldozer ceva sa tasezi terasamentul si sa il si nivelezi, astfel incat sa nu existe „victime colaterale”, dar la noi nu se gandeste nimeni!!!

    ps1: rigolele din ambele lucrari au inceput deja sa se dezintegreze, lucru usor observabil, daca la o trecere simpla cu masina prin zona.

    ps2: Le doresc celor de la Consiliu Judetean sa treaca saptamanal pe aceste drumuri cu masinile personale, macar sa li se strice si lor masinile nu numai noua cetatenilor, ca si asa vad ca nu supravegheaza lucrarile, iar in campanie sa nu se laude cu aceste „realizari” ca vor primi invers efectului scontat!! …sa dea vina pe altii!! ..cu parere de rau!

  3. Tomita si Neagu ar trebui sa dea cu subsemnatul că doar ei fac și desfac peste tot cu proiectele lor. Pare că e un blestem,tot ce e făcut prin fonduri europene ,e făcut cu materiale de doi lei,cu muncitori de doi lei și tărăgănează ani de zile. O bătaie de joc .

  4. Sa veniți la întrare în mătesti ieșire potoceni
    Vin la ora 16:00 și termina la ora 17:30
    Treaba de mântuială
    Mici lăutari care se dau în spectacol 🤣 munca :zero

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button