AdministrațieȘtirile zilei

Vicepremierul Sevil Shhaideh, la Buzău: „Să ne asigurăm că beneficiem de serviciile de bază” (GALERIE FOTO)

În cadrul unei vizite efectuate sâmbătă, la Buzău, vicepremierul Sevil Shhaideh le-a recomandat primarilor comunelor din județ să aibă în vedere imlementarea de proiecte ce vizează servicii de bază și să renunțe la ideea proiectelor ce vizează parcuri, baze sportive sau stadioane.

În cadrul vizitei, Shhaideh a arătat că proiectele care au ca scop alimentarea cu apă, canalizarea sau refacerea drumurilor sunt mult mai importante decât construirea unei baze sportive într-o comună fără copii sau a unor stadioane în pantă, așa cum au mai fost cazuri.
„Am rugat toate autortățile șă își prioritizeze investițiile, să ne asigurăm că beneficiem de serviciile de bază. Am rugat ca, de exemplu, între o alimentare cu apă, o canalizare și o bază sportivă, să se concentreze pe apă, canalizare, drumuri și mai puțin pe baze sportive acolo unde nu sunt copii sau pe stadioane în pantă cum au mai fost cazuri”, a declarat Sevil Shhaideh.

  • Prioritate pentru comunele cu puțini locuitori.

Totodată, Shhaideh a explicat că prioritate la proiectele finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală vor avea comunele cu un număr redus de locuitori care nu pot îndeplini criteriile de eligibilitate la proiectele cu finanțare europeană.

Sâmbătă, Buzăul a avut parte de o vizită guvernamentală la nivel înalt, premierul Sorin Grindeanu aflându-se și el în oraș. Dimineață, acesta a vizita Primăria și a avut o întrevedere cu edilul Constantin Toma și cu președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!