Deputatul Marcel Ciolacu, veste bună pentru românii cu credite în franci elvețieni
Secretarul Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, vine cu o veste bună pentru românii care au contractat credite în franci elvețieni. Deputatul buzoian anunță că povara financiară va dispărea, după ce legea privind conversia creditelor în CHF a trecut de Parlament.
„Plenul Camerei Deputaților a adoptat astăzi, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege pentru conversia creditelor in franci elvetieni: curs istoric, fără grad de îndatorare, fără plafonul de 250.000 CHF. Astfel, mulţi români vor avea posibilitatea de a returna sumele împrumutate la cursul valutar existent în momentul semnării contractului, ceea ce reprezintă un pas înainte privind realizarea cadrului legal pentru stabilirea unei relaţii corecte între bănci şi cetăţeni.”, a scris președintele PSD Buzău pe contul său de Facebook.
Deputaţii au adus şi modificări menite să clarifice textul legii şi să permită ca toţi consumatorii care au contractat credite în franci elveţieni să poată beneficia de prezenta lege. Asftel, deputaţii au eliminat data de referinţă de 15 ianuarie 2015 şi au deci că „la cererea consumatorilor băncile care au procedat la conversia creditelor în franci elveţieni pot să revină la contractul în franci elveţieni şi vor efectua conversia în condiţiile prezentei legi”.