Știrile zilei

Bătaie în plină stradă | Patru oameni în spital

A fost scandal mare la Calvini, unde opt localnici și-au împărțit pumni și picioare în plină stradă, totul încheindu-se cu intervenția poliției. Trei bărbați au fost reținuți și duși în arestul IPJ Buzău.

Potrivit poliției, altercația s-a produs în seara de 5 august, în jurul orei 19.40. Atunci, poliţiştii din cadrul Secției de poliție rurală Cislău au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe un drum sătesc din Calvini are loc un conflict între mai multe persoane.

Imediat după primirea sesizării, la fața locului s-au deplasat poliţişti, împreună cu jandarmi, care au identificat persoanele implicate în conflictul spontan ca fiind opt localnici, rude, cu vârste cuprinse între 22 și 49 de ani.

Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la spital.

„Poliţiştii au întocmit formularul de evaluare a riscului şi au emis ordine de protecție provizorii pentru siguranţa persoanelor şi în vederea preîntâmpinării escaladării conflictului.

Față de trei bărbați, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă şi continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice  şi încăierare.”, a transmis IPJ Buzău.

VIDEO: Facebook.com/Știri din Calvini

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button