Știrile zilei

Medalie jubiliară pentru pr. prof. dr. Sava-Popa Gheorghe, directorul Seminarului Teologic Buzău

Părintele profesor doctor Gheorghe Sava-Popa a primit medalia jubiliară „Episcopul Dionisie Romano”, pentru rodnica activitate didactică de mai bine de 40 de ani la Seminarul Teologic din Buzău, instituție pe care o conduce din anul 1998. Distincția i-a fost oferită de către Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. 

Joi, 15 iunie 2023, elevii Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din municipiul Buzău au participat la festivitatea de încheiere a anului școlar, desfășurată în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial. Alături de conducerea școlii teologice buzoiene, cadrele didactice, elevii și părinții acestora, la eveniment au participat pr. Marian Gegea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, și pr. Dan Necula, consilier eparhial la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, ca delegați ai Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian.

În cadrul festivității, care a început cu o slujbă de Te Deum, diriginții celor patru clase liceale au oferit premianților diplome și cărți, în aplauzele colegilor de clasă și ale celorlalți participanți.

Un moment special  avut loc la final, atunci când părintele director Gheorghe Sava-Popa a fost omagiat pentru rodnica sa activitate didactică de mai bine de 40 de ani la Seminarul Teologic din Buzău, pe care l-a condus în calitate de director din anul 1998 și până în prezent.

Potrivit comunicatului de presă al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, părintele director ar urma să iasă la pensie.

Drept mulțumire pentru eforturile depuse în vederea formării tinerelor vlăstare ale Bisericii, părintele director a primit din partea Ierarhului locului medalia jubiliară „Episcopul Dionisie Romano”.”, se arată în comunicat.

Mesajul de binecuvântare al Întâistătătorului Eparhiei Buzăului și Vrancei a fost transmis de pr. vicar Marian Gegea. Pe lângă felicitările adresate elevilor merituoși și profesorilor care i-au pregătit, părintele vicar le-a reamintit tuturor importanța vocației elevului seminarist și a rolului său de model comportamental și de credință în comunitatea din care provine. De asemenea, a fost reliefată purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian față de prestigioasa instituție de învățământ teologic buzoiană, în cei 10 ani de arhipăstorie, care s-a concretizat și în acest an școlar prin acordarea bursei de studiu „Episcopul Chesarie”, în valoare de 500 lei lunar, unui număr de 12 elevi cu rezultate foarte bune la studiu.

Foto: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button