Știrile zilei

VERDICT: Șoferul era băut! | Bărbatul, în stare critică la ATI!

Ies la iveală amănunte incredibile ale tragediei de luni seară, în urma căreia patru persoane și-au pierdut viața, iar alte douăsprezece au fost grav rănite. Șoferul microbuzului care a produs oroarea de la Bâlhacu se urcase băut la volan. Probele de sânge recoltate la momentul ajungerii la spital indică o concentrație alcoolică de 0,25 mg/l.

Viorel Lințeanu – fostul polițist care, după pensionarea mai mult sau mai puțin impusă de superiori – se apucase de șoferie,  nu a oprit la trecerea de cale ferată de la Bâlhacu, deși semnalele luminoase erau aprinse iar bariera lăsată. Microbuzul a fost spulberat de tren (foto&video) și târât pe șine aproximativ 200 de metri. Bilanțul tragediei a îngrozit pe toată lumea.

Paradoxul este încă acela că, deși fostul polițist nu era la prima abatere de acest fel, comportamentul său nu a dat nimănui de gândit. În februarie, el mai fusese prins de polițiștii buzoieni conducând cu o concentrație alcoolică de 0,10 mg/l , fapt pentru care a rămas fără permis. A contestat procesul verbal întocmit de polițiști și, în baza unui certificat de grefă, și-a recăpătat permisul până la soluționarea cauzei.

Bărbatul care a provocat accidentul în urma căruia au murit 4 persoane se află internat în stare critică pe secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button