VIDEO: Călin Popescu Tăriceanu, în vizită electorală la Buzău
Președintele ALDE, senatorul Călin Popescu Tăriceanu, s-a aflat, vineri, în vizită electorală la Buzău. Liderul liberal-democrat s-a declarat mulțumit de modul în care a fost primit de buzoieni și i-a îndemnat pe oameni să pună ștampila pe aleșii ALDE.
Sosirea lui Călin Popescu Tăriceanu a avut loc la ora 16:00, la restaurantul „Miorița” din centrul orașului. După un periplu pe străzile Buzăului, Tăriceanu a poposit la localul la care îl așteptau conducerea și câțiva dintre membrii organizației județene în frunte cu președintele Iulian Nicoare și cu viceprimarul municipiului, Ion Viorel.
În cadrul conferinței de presă, liderul ALDE a vorbit despre starea actuală a României, subliniind necesitatea unor măsuri concrete de repornire a economiei, creșterea pensiilor și a alocațiilor și sprijinirea categoriilor sociale defavorizate.
În ceea ce privește perspectivele politice, Tăriceanu a declarat că i s-a propus să candideze pe listele PSD la alegerile parlamentare, dar că preferă să rămână alături de echipa ALDE și, eventual, să facă parte dintr-o alianță alături de celelalte forțe din opoziție: PSD și Pro România.
Conferința de presă poate fi urmărită pe canalul nostru de Youtube: