Știrile zilei

„Îi vom zice tot Bazalt!”

Anunțul privind schimbarea denumirii unei importante străzi din Buzău a încins spriritele pe Facebook, spațiu în care oricine își poate exprima liber opinia pe marginea deciziilor celor care ne conduc.

Rebotezarea străzilor ce poartă încă denumiri de factură comunistă sau care n-au nicio legătură cu orașul nostru este o măsură greu de acceptat, dar necesară. De pildă, denumirea „Bazalt” (rocă vulcanică de culoare închisă, întrebuințată la construcții și pavaje – cf DEX), nu avea absolut nicio legătură de sens cu strada pe care își au sediul, de pildă, Jandarmeria și fosta fabrică „Flacăra”.

  • Rezistenți la schimbare.

Buzoienii privesc cu o oarecare reticență schimbarea denumirii unor străzi, gândindu-se, în primul rând, la banii pe care trebuie să-i scoată din buzunar pentru schimbarea adresei în documentele personale.

De pildă, schimbarea denumirii străzii Bazalt în „Jandarmeriei” a deschis șirul unui val de comentarii extrem de caustice: „Gata, am rezolvat toate problemele orașului!” / „Îi vom spune tot <Bazalt>!”, „Primarul botează strada Bazalt în strada Jandarmeriei cu doar câteva zile înaintea violențelor din 10 august!” sunt doar câteva dintre reacțiile de pe Facebook.

Trebuie menționat că strada Bazalt era, până nu demult, o rută de evitat pentru orice șofer, din cauza craterelor din asfalt. În ciuda așezării ei strategice – asigurarea legăturii rutiere dintre cartierul Micro XIV și ieșirea spre Brașov -,  fosta administrație nu s-a aplecat asupra acestei probleme.

În urmă cu doi ani, strada a intrat în reabilitare, căpătând o nouă față. Astăzi, ea își schimbă și numele, urmând să poarte denumirea unei instituții reprezentative pentru statul român: Jandarmeriei.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button